Zilele se repeta intr-un ritm alest, fiecare cu specificul sau si cu micile sale detalii carora inconstient le unim punctele. Incercam sa le deslusim atribuind tot felul de elemente ce se leaga subtil de personalitatea noastra neutra pentru constientul nostru.
Eu am legat o casa de mine, si nu cea pe care o port zilnic ca pe o povara in spate ca un melc, ci una palpabila, materiala ce miroase a verde si vechi. Este o casa ce ma asteapta mereu in acelasi loc, si ma priveste cu aceleasi geamuri zambandu-mi cu gratiea unei zane.
Casa mea e in drumul meu spre munca, pe o strada plina cu tei si “palate” transformate in ambasate- reprezentante a diferite state pe care nu am reusit inca sa le vad. In fiecare zi o admir cum ma priveste si mai nou ii multumesc ca si-a tuns sprancenele caci crengile teilor imi iritau mereu vederea.
Stii sentimentul ala in urma caruia ai face ceva mic, mic doar ca sa-l porti mereu cu tine si sa-l admiri tot timpul cu ardoarea unei nopti de vara?
Mie mi se intampla mereu, mai nou cu casa mea ce pare rupta din alt loc de mult disparut:X
-Oare totul e mai mult decat pare?
Dar nu asta e esentialul aici, ci ceea ce nu poti atinge, ce nu poti avea si ce percepi ca fiind al tau doar datorita imaginatiei lipsita de limite. Putem iubi orice, ne atasam de obiecte, animale, opere de arta si uneori de oameni. Facem asta desi cunoastem deznodamantul, stim ca vom fi dezamagiti, deoarece nimeni nu se ridica la nivelul asteptarilor noastre…nici macar noi.
-Cu siguranta
