Stai si asculti nonsensurile unei persoane ce sta in fata ta si sustine mecanic si lipsit de interes un discurs lipsit de strat.In timp ce prin fata ta curg cuvinte lipsite de forma,brusc mintea’ti zboara la tot felul de lucruri si ele lipsite de strat ca si frazele fanfaronului ce si el isi imagineaza lucruri imaginate de altii ce la vremea lor erau fanfaroni mai mari ca cel din fata ta.Si asa te apuci si tu sa scrii fie cuvintele lipsite de farmec ale celui din fata ta,fie cuvintele tale ce pentru altii nu au nici un inteles si care la randul lor au acelasi nonsens.Incerci incet incet sa intelegi la ce se gandeste si el la randul sau in timp ce face parada asta de idei lipsite de suflet,caci este clar ca tu te gandesti la ce se gandeste el.
Cineva povestea de moartea sufletului ideii odata cu moartea creatorului sau,ma rog exprimarea era diferita dar substratul identic.Oare o idee nu are si ea suflet?Odata cu creatorul moare si “vraja”ideii ramanand doar o gama variata de cuvinte,pe care un fanfaron-un claun social le repeta la nesfarsit atat de sec.Si astfel ajungi la intrebarea initiala,si observi ca ea a atras o alta-si inca una..la nesfarsit…..iar intr-un final ajungi sa fii mai zapacit decat erai la inceput si poate,ca si mine,ajungi sa scrii fara logica pentru altii.
Dar cuvintele nu curg ca un rau-desi asemanari sunt-ci creaza o mimica a interlocutorului,si in functie de ceea ce zice ajungi sa creezi fie un monstru,fie un zeu,iar in cel mai rau caz sa nu ceezi nimic-pentru ca nu e nimic.Hmm oare cum e ca cineva sa se uite la tine si sa nu vada nimic,iar tu sa te vezi ca fiind cea mai frumoasa si perfecta fiinta.
poate nu realizezi sau pur si simplu nu’ti pasa.
………………………………………………………………….
asta se intampla la ora de sociologia religiei(are un nume mai complicat,dar pe scurt asta inseamna) 
